Sangeros pe naiba...

Deci continui lista de lectura cu una din operele lui Shakespeare, "Macbeth". Am vrut de multe ori s-o citesc pentru ca am auzit ca e rost de ceva sange pe acolo, in speranta ca asa poate imi satisfac imaginatia sadica si uneori bolnava pe care o am.
Ei bine, n-am reusit mare lucru. Adica am citit piesa, dar n-a fost cine stie ce. E adevarat, daca ma puneam in mintea regizorului, da, aveam nevoie de cantitati industriale de ketchup. In piesa aia pur si simplu se taie si se pun la fiert, in sensul ca exista ceva conflicte interne si externe, dar se termina repede cand un nene ii taie capul personajului principal. Cam atat despre "Macbeth". Nu zic mai multe. Va las sa descoperiti singuri ca sunteti vaccinati.

Dor de citit?

Tocmai ce am terminat comentariul la "Luceafarul" si ma gandeam la gramada de filosofii stranse laolalta in acest sublim poem. Nimeni nu zice ca nu a fost o capodopera, numai ca mana mea dreapta, daca ar avea gura, cred ca ar tipa din toti rarunchii ca astia cu romana lor trebuie sa se controleze la mansarda. Dupa 7 pagini mari si late pline numai de mitul cunoasterii prin eros, intoarcerea in origini (nu va ganditi la prostii), haosul, conditia omului de geniu si altele, mi-am adus aminte de "Hamlet". Si cu nenea asta mi-a venit pofta nebuna de a citi "Macbeth". Nu stiu cum e, dar am auzit ca e mai sangeros decat "Hamlet" si nu e bine daca esti slab de ingeri. Poate provoca o greata de nedescris, mai rau decat ai manca laxative la mesele principale.
Nu stiu voi, dar stomacul meu se simte in stare sa incerce acest bungee-jumping literar, si chiar as vrea sa aflu de ce nu e bine sa zici "Macbeth" in teatru. O fi vreo legenda d-aia idioata de speriat pustii bagaciosi la repetitii, dornici sa vada si ei o reprezentatie pe gratis. Oricum ramane de vazut cum o sa fie si asta, adaugand ca "Hamlet" a fost destul de interesanta.