Le-au murit laudatorii

Azi am asistat impreuna cu ai mei colegi la o prezentare despre niste parteneriate ( programul Comenius daca ati auzit de el...eu n-am auzit) cu niste scoli din Europa, ceva legat de schimbul de experiente. I-am ascultat pe unii cum se laudau cu realizarile din cadrul acestui program si pe unele plangand teatral de dorul unor pici talentosi din cine stie ce oras echivalent cu Slobozica noastra (ca numai d-astia se inscriu in astfel de programe, sa mai aiba si ei popularitate). O distinsa isi lauda elevii, care au facut la ei in scoala o nu stiu ce chestie si ziceau ca se simt ca-n familie (adica fraze standard) , prevazandu-le un viitor luminos in jurnalism (sa mai spun ca scoala era defapt un grup scolar de industrie alimentara?). A mai fost si un nene de la un liceu care se vrea de prestigiu si si-a laudat si ala plozii... In orice caz am murit de plictiseala, iar in cele din urma de nervi ca nu le mai suportam laudele. De ce oare trebuie sa vina la noi in liceu sa se laude? La ei nu pot? Ar avea mai multa audienta.
Insa faza cea mai fenomenala a venit din partea unei profesoare de limba romana. Nu am putut sa nu observ "jocul de cuvinte" in timp ce-si prezenta proiectul. Nu as putea in veci sa va reproduc gafele pe care le facea pentru ca nu ar fi corect pentru cititorii mei sa-i supun la "astfel de chin" , acelasi "chin" pe care l-am indurat mai pe infundate impreuna cu cativa dintre colegii mei.
Si, adaugat la acest concurs de orgolii, il felicit pe colegu' care a deschis gura si a procedat in cel mai romanesc mod posibil si foarte logic, mai ales dupa aburelile la care ne-au supus distinsii de mai sus.
Concluzia este....ca nu e nici o concluzie. Ba da...E una...Invatamantul este la fel ca economia (vorbim de Romania), "duduie" , vorba lu' Tariceanu.