Surprinzatoarea imagine a mortii

Ma scuzati pentru pauza de tastat pe blog, dar de data asta nu este vorba de gandurile-mi ravasite prin cine stie ce cotloane ale camerei mele sau mai stiu eu ce rataciri sufletesti.
De data asta am venit cu ceva nou, ceva care, zic eu, o sa vi se para ciudat ca este debitat tocmai de mine. Mie nu mi se pare.
Terminand lecturarea unei carti pe care am tot ezitat s-o citesc, am descoperit defapt ca subiectul nu era asa de obisnuit pe cum credeam, mai ales daca ne legam de titlu. Cartea se numeste "Intermitentele mortii" si este scrisa de Jose Saramago, un scriitor care m-a uimit prin imaginatia pe care o poate avea, socotind si ca a castigat Premiul Nobel pentru literatura in 1998. De la inceput am fost surprinsa de punctuatia ciudata, credeam eu, care era compusa doar din punct si virgula, si pe langa, cateva particularitati, cum ar fi lipsa majusculei la nume proprii decat in cazul inceperii unei propozitii noi, lucru pe care scriitorul l-a si explicat mai tarziu.
As putea povesti tot continutul cartii, dar as dezgoli-o de tot farmecul. O singura intrebare va pun: cum va imaginati moartea? Atat. Atat si nimic mai mult. Daca nu aveti idee, sugerez citirea acestei carti pentru a ramane uimiti!

Si, deci, ce facem vara asta?

Surpriza! Eu una m-am apucat de citit! Si iar surpriza! Nu stiam cat de disperata pot fi dupa o carte. Sa va explic. Dan Brown incepuse de mult sa-mi zgandare imaginatia, nu intr-un mod demn de industria filmelor pentru adulti fireste. Filmul "Codul lui Da Vinci" a fost unul dintre filmele mele preferate. De atunci au inceput sa ma obsedeze tot felul de conspiratii legate de ce se intampla la Vatican si ce face Papa cu toiagul ala mare si lung pe post de bara. Am citit "Ingeri si demoni" si pot sa spun ca am sperat si am asteptat cu entuziasm aparitia filmului. Totul se incadra in aceeasi tema ca si "Codul lui Da Vinci".
Ei bine, cineva m-a vazut ca frec menta degeaba si mi-a indesat o carte pe gat, una pe care oricum vroiam s-o citesc, dar nu-mi venise titlul in minte pe lista de lecturi din vara asta. Cartea care credeam eu ca intr-un fel continua misterul despre Vatican&Co din primele doua carti, aveam sa aflu ca n-are nicio treaba cu asta. "Fortareata digitala" a fost pentru mine in fel de Agatha Christie actualizata, readusa in acelasi timp cu inovatiile technologice. Eu, ca freak al computerului, bineinteles ca m-am simtit in largul meu si pot sa spun acum ca coada care mi-a imprumutat cartea a fost foarte inspirata. Am terminat-o intr-o zi aproximativ si, acum, la ceva ore dupa ultimul capitol citit, mintea-mi zboara la coduri de criptare si la principiul fortei brute. In curand s-ar putea sa m-apuc sa fac algoritmi de codare sau sa sparg coduri. Cu putina inspiratie rup gura targului la atestat, hihihi!